La 40 de ani și opt luni, Bogdan Stelea merge înainte. A semnat pe un an cu FC Brașov, deși după cum spune, în glumă, ar fi vrut să o facă pe cinci sezoane.
Îți amintești primul tău meci oficial la seniori? 2-0 cu Oțelul în noiembrie 1986. Nici să vreau nu pot să-l uit, pentru că atunci am căzut prima și singura dată în cap. De teamă să nu pierd echipa, nu am zis nimic și accidentarea a trecut de la sine. Peste vreo 20 de ani, la o vizită medicală, mi-au spus doctorii că am avut în tinerețe o fisură la coloana cervicală. De atunci era.
Cea mai frumoasă amintire? Sezonul ‘89-’90 cu Dinamo. Am luat eventul, întrerupând dominația Stelei. I-am bătut cu 3-0 chiar în Ghencea. Apoi a fost campionatul ‘96-’97 la Steaua, când am reușit tot eventul, câștigând titlul în ultima etapă. Și campionatul următor a fost de neuitat pentru mine, învingând cu Salamanca de două ori pe Barcelona.
Dezamăgiri? Nu au fost multe. În general, am avut noroc în carieră, n-am pierdut trofee pe muchie de cuțit. Mai mult m-au dezamăgit unii oameni, dar la câte mi s-au întâmplat nu are rost să port pică nimănui.
Printre dezamăgiri se numără și despărțirea de Urziceni? Nu am fost tratat cum meritam. Când a fost nevoie de mine, m-au sunat, când nu au mai avut, am fost ignorat total. Altora li s-a spus că trebuie să plece, mie nu!
Nu se gândește deloc la retragere
De ce nu ai sunat tu să întrebi dacă te mai vor? Chiar așa am ajuns, să mă autopropun? Totuși sunt Bogdan Stelea și am făcut ceva pentru fotbalul românesc. Nu voi sta niciodată la mâna nimănui.
Nu aveai o relație specială cu Dan Petrescu? Aveam o relație strictă cu el, ca între antrenor și jucător. El a impus asta și am păstrat-o și în afara gazonului.
Ați mai vorbit de atunci? Nu. M-am văzut cu MM Stoica și cu domnul Bucșaru la nunta lui Chivu, și atât.
La Brașov cum te simți? E ok. Avem echipă bună, cu jucători experimentați, care se adaptează repede la orice situație. Știu că lumea spune că suntem bătrâni, dar ăsta poate fi un avantaj. Te-ai lovit de prejudecăți în fotbalul românesc? Păi la Urziceni ce a fost? Știu că destui spun „ce mai caută și moșul ăsta în fotbal?”, dar mă doare undeva de părerea lor. Dacă mă simt bine, o să joc cât voi putea.
Deci nu te gândești la retragere? Deloc. Nu depinde însă numai de mine.
Ce trebuie să aibă un portar pentru a putea apăra și la vârsta ta? Să iubească fotbalul mai mult ca orice. Și să sacrifice aproape totul pentru el. Eu așa am făcut. Acum se antrenează puțin și bine
Cum te antrenezi față de acum zece ani? Mai puțin, dar mult mai bine. Când eram tânăr, mă antrenam mult și prost. Făceam lucruri care nu erau necesare. Acum fac doar ce îmi trebuie. Important e să nu îmi pierd reflexele și forma fizică. Debutezi la Brașov, contra Urziceniului. E un meci special? Nu sunt omul revanșelor. Unirea este o echipă ordonată, incomodă, cu un joc pragmatic, care știe să distrugă jocul adversarului, dar nu e invincibilă. Noi ne-am pregătit bine, știi cum e, mai cu elan, mai cu valoare, cu puțin noroc, eu spun că îi batem. Antrenorul tău, Răzvan Lucescu, e mai mic decât tine. Cum te înțelegi cu el? Foarte bine. Nu contează că e mai mic. El e un tip apropiat de jucători, care vorbește mult, știe să mobilizeze echipa. Știe toată lumea cum e Răzvan, nu trebuie să mai vorbesc eu despre el. Colegii cum îți spun, nea Stelică? Nu. Îmi zic Bogdan. Nici nu i-aș lăsa să îmi spună altfel. Și apoi, cine să îmi spună nea Stelică, Nae și Kajcsa, care au, fiecare, 34 de ani? Mă respectă toți, și tineri, și bătrâni, dar nu vreau să mă privească diferit față de restul colegilor lor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER